print
Copii orfani ajutați să înceapă o viață nouă?!
07.12.2007
2302 Accesări

O zi din viața lor”¦o zi din viața ta!

În fiecare an, sute de adolescenți cu vârsta între 14-17 ani își strâng puținele lucruri pe care le au și părăsesc instituțiile rezidențiale pentru a o lua de la capăt”¦Singurătatea de care se ciocnesc în aceste momente îi despart și mai mult de societatea care nu le dă nici o speranță. Și visele lor par moarte pe acest fon. Ei nu vor să vorbească despre viitor. Le vine foarte greu s㔓și facă planuri de lunga durată, deoarece nu au încredere în propriile puteri.

De ce ?!

„Tot ce am luat cu mine când am ieșit din internat a fost o pungă de un leu cu câteva hăinuțe și scrisori de la o prietenă din alt internat, mai mult nu aveam ce să iau. Am ieșit de acolo foarte speriată, de parcă urma să mă duc imediat în altă închisoare. Nici nu știam ce trebuie să fac, nici ce va fi cu mine mai departe. Parcă am nimerit pe altă lume”¦mă simțeam tare speriată. Mi-e era tare frică de oameni”.

Acestea au fost afirmațiile Galinei, o absolventă a unuia dintre internatele din țară a cărui identitate, Galina a cerut să o păstrăm. La prima vedere nu pare timidă, dar dacă te apropii îi citești teama în ochi. E tot ce are la ieșirea din internat, iar în situația ei sunt peste 11 mii de copii care sunt internați în instituțiile rezidențiale din țară.

Psihologul Diana Gârlea de la Asociația Amici dei Bambini, spune că mulți copii orfani sunt nevoiți să crească în instituții de tip închis ca internatul. Aceștia sunt privați de căldura și dragostea părintească. Or, dezvoltarea copilului nu se produce niciodată de la sine, aceasta fiind un proces de creștere mintală, fizică, socială și emoțională, în timpul căruia copilul se pregătește să trăiască o viață productivă în cadrul normelor și legilor societății. În mod normal, această viață copilul o învață în familie alături de mama, tata și cei dragi sufletului. Cu mare părere de rău nu toți copiii au fericita șansă să crească în sânul unei familii. Ajunși în instituție ei primesc un pat, un acoperiș de asupra capului, studii, dar nu și acea dragoste necesară pentru creșterea și dezvoltarea nucleului unei personalități armonioase. Copiii care au trăit în instituție sunt nevoiți să se adapteze în societatea de care au fost aproape izolați. Din păcate „nimeni” nu le asigură trecere treptată de la viața de instituție, la viața „independentă” în afara instituției. Trebuie de menționat faptul că abandonul este un fenomen care îi afectează pe adolescenți nu doar în momentul când sunt părăsiți ci pe parcursul întregii lor vieți. Efectele lui sunt variate, cel mai grav este însă că acești copii se simt întodeauna diferiți de restul lumii.

Sunt traficați s-au devin infractori

De faptul cum își fac ei viața mai departe auzim doar din sursele poliției după numărul de minori traficați sau adolescenți care au săvârșit infracțiuni”¦ La fel ne vorbesc și datele statistice făcute publice din păcate de organizații internaționale, pentru că rapoartele naționale de facto prezintă doar date oficiale, adică ce ”trece printre degete”.


Motivul pentru care acești copii sunt supuși traficului de ființe umane, la fel și abuzați atît psihologic cît și sexual, dar și comit infracțiuni, este lipsa de informare, trauma abandonului care-i face mult prea vulnerabili și dezechilibrați emoțional, explică Diana Gârlea. La fel și lipsa unei persoane de referință care l-ar ajuta, îndruma, direcționa, proteja și susține în situații concrete, poate favoriza ca adolescentul să nimerească în astfel de momente critice.

Nu avem date statistice concrete ? „Cu părere de rău la noi încă nu există o structură care să ne ofere un tablou clar despre situația de fapt a copiilor din internate, ne spune Oleg Paraschiv, coordonator de proiect în cadrul departamentului Protecția Copilului și a Familiei din cadrul Diaconiei. Pentru că fiecare instituție rezidențială, din numărul total de 67 din țară, se subordonează diferitor instituții de stat, ori Ministerului Educației, ori Ministerului Protecției Sociale, ori Ministerului Muncii, altele sunt finanțate din bugetele locale, iar celelalte au finanțare de la stat sau din alte câteva părți. De aceea controlul deplin asupra tuturor acestor instituții se pierde undeva pe la jumătate de drum. În același timp inspectorii noștri nu fac monitorizarea transparent, deoarece ei anunță din timp sosirea lor în internate, și se rețin acolo doar pentru câteva ore sau cel mult zile. În acest anturaj nu putem nici măcar aduce vorba de transparență în instituțiile rezidențiale, nu să mai vorbim de date concrete”¦aceste informații sunt foarte vagi din păcate”.

„Donează azi pentru viitorul lui de mâine!!!”

Acesta este mesajul campaniei lansate de Misiunea Socială Diaconia la 1 decembrie, campanie de colectare a fondurilor pentru susținerea tinerilor orfani, absolvenți ai internatelor din Republica Moldova. Campania are drept scop sprijinirea tinerilor orfani din categoria despre care am vorbim mai sus, adică cei care ating vârsta când nu mai sunt admiși să trăiască în orfelinate și sunt lipsiți de spațiu locativ oriunde în altă parte.

Potrivit Nataliei Mânzararu, PR manager al Diaconiei, Misiunea își propune să
ajute copii orfani ca să depășească momentele unei vieți dependente după absolvirea internatelor și să-și formeze deprinderi individuale de viață pentru a face față mai ușor mediului în care ajung. În acest sens, Diaconia prin intermediul asistenților sociali, va identifica 40 de copii orfani din sistemul rezidențial, care vor beneficia în funcție de fiacre caz în parte de servicii sociale
(suportul asistentului social, consiliere psihologică, consultanță juridică).
Fiecare copil va fi tratat individul, în funcție de gravitatea problemei cu care se confruntă. Însă toți acești copii vor beneficia lunar de o bursă în mărime de 400 de lei (cca. 30 de Euro). Doar așa tinerii orfani vor reuși să-și formeze capacități personale care să le ajută să înceapă o viață independentă.


De remarcat faptul că fondurile pe care ne propunem să le colectăm în această campanie urmează a fi folosite pentru a mări șansele de integrare socială a acestor copii și a sensibiliza opinia publică în legătură cu problemele lor.
Acțiunea de colectare a fondurilor pentru sprijinirea copiilor orfani absolvenți de internate se va încheia la 25 decembrie. Orice fel de donație este extrem de apreciată! Pot fi jucării sau hăinuțe, o cutie de biscuiți sau bomboane, donații în bani, indiferent daca este 5 lei, 10 lei, 50 lei sau 100 de lei. Oricât doriți!

Toți cei care vor să-i ajute pe acești copii pot contribui financiar transferând bani pe contul bancar al Misiunii: M.S. Diaconia,
c/f 40246014
c/d 225110000186757
BC VictoriaBank S.A. filiala N3,
VICBMD2X416

Totuși, potrivit unui raport Național privind implementarea convenției ONU cu privire la drepturile copiilor, lansat în vara anului curent, cca. 3 la sută (cca. 12 mii de copii) din numărul total de copii (cca. 432 mii de copii) cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani din țară, cresc și se educă în instituțiile rezidențiale. Anual în internate vin cca. 1970 de copii, și tot atâția se pare că absolvesc școala internat (copii cu vârsta între 14-18 ani). În concluzie, este un cerc închis care se pare nu mai are capăt.

Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la numărul de telefon :
75 56 35; 92 28 29.

Copyright © 2020 Misiunea Socială "DIACONIA". Toate Drepturile Rezervate.
VISA MASTERCARD TERMENI ȘI CONDIȚII