Prima   »  Despre   »  Echipa
Echipa Misiunii Sociale "Diaconia"
   

Aceasta este echipa noastră. O familie mare, care muncește cu dăruire, pentru că ne unesc valori comune!

 

Centrele rezidențiale

Colegii din centrele rezidențiale (Centrul Maternal și Apartamentul Social), dincolo de fișa de post, sunt părinții care cu grijă asistă fiecare beneficiar indiferent de trecutul celor care deschid poarta Centrelor. Succesul lor nu se măsoară în indicatori, dar în emoțiile mamelor care reușesc să păstreze copilul alături și fetelor orfane care au un loc de muncă și un viitor sigur.

Departamentul de tineret și voluntariat

Echipa de aici, motivează tinerii care vin la Diaconia să se implice în viața comunității și a oamenilor care au nevoie de ajutorul lor. De fiecare dată, reușesc să mobilizeze sute de voluntari și să crească sămânța bunătății în fiecare.

Echipa programului DARE

O echipă care aduce pentru copiii din comunități o metodă inovativă de creștere și dezvoltare. Își doresc și muncesc pentru ca fiecare copil să crească și să devină adulți fericiți și responsabili, capabili de a-și realiza la maximum potențialul în viață.

Departament Tehnico-logistic

Colegii din departamentul ,,Departament tehnico-logistic” au grijă să asigure buna organizare a fiecărei activități pe care le realizăm. Sunt cei care ne ajută să găsim un răspuns rapid la orice problemă tehnică și să funcționăm cât mai eficient.

Centrul de resurse „Călăuza Solidarității”

Echipa Centrului de resurse, dezvoltă spiritul de comuniune în localitățile din R. Moldova pentru a mări capacitatea și potențialul acestora de a răspunde la provocările sociale care stau în fața comunităților și a membrilor lor.

PR& Fundraising

Creează modele prin care fiecare donator sau potențial donator să își poată manifesta bunătatea. Comunică despre proiecte, mobilizează resurse, stabilește conexiuni, pentru ca să găsească cât mai mulți oameni buni care să sprijine proiectele dezvoltate.

Departamentul Juridic

Echipa care are grijă ca fiecare proces din organizație să fie corect. Susține beneficiarii serviciilor sociale oferind consiliere juridică.

Departament financiar – contabil

Colegii de aici, lucrează cu fiecare proiect și om din organizație. Profesioniști, care ne ajută să gestionăm cât mai corect resursele pe care le avem. 

Top management

Colegii acestui departament au grijă de toate proiectele dezvoltate de Diaconia. Principalul focus al lor este înţelegerea potenţialului organizației, precum şi identificarea unor noi oportunităţi legate de dezvoltarea acesteia.

Consiliul de administrație

Consiliul de administrație este structura decizională a  Diaconia. O echipă din care fac parte experți laici și din diferite domenii, care sprijină executivul în activitatea de zi cu zi.

Alături de echipa noastră mai sunt 7 colegi din comunități care ne ajută să dezvoltăm proiecte frumoase în localități.

Tel. (+373 22) 46-32-28, (+373 22) 46-32-31, (+373 22) 46-32-34      Fax.     (+373 22) 46-32-29;
Adresa:   Str. Criuleni 22 (Cartierul Posta Veche), Chisinau, Republica Moldova vezi pe hartă
Total vizitatori: 1098325 |  ieri: 385 |  azi: 125 |  Online: 14