Prima   »  CSR cu impact   »  Exemple frumoase de Responsabilitate Socială Corporativă » Daruri de Crăciun pentru 120 de familii
Daruri de Crăciun pentru 120 de familii
15.01.2020    
   

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova a realizat o campanie de caritate în parteneriat cu Misiunea Socială „Diaconia”.
În cadrul proiectului „AIR de Sărbători”, 120 de familii din diverse localități ale țării au primit daruri de Crăciun. Peste 3000 kg de produse alimentare, de igienă, dar și de dulciuri pentru copii au fost pregătite cu grijă de echipa AIR și apreciate de cei care le-au primit, familii nevoiașe din Călărași, Stășeni, Sadova, Hîncești, Bogzești și Costești.


Dan Nuțiu, președintele executiv AIR: Ne dorim ca aceste daruri să aducă un strop din magia sărbătorilor celor cărora soarta le-a fost potrivnică. Este o acțiune din inimă și un îndemn către toți, să manifeste mai multă empatie și susținere pentru familiile defavorizate și să-și aducă contribuția la crearea unei atmosfere de sărbătoare la cât mai multe persoane. Ne propunem ca în anul ce urmează să întreprindem mai multe campanii sociale care să vină în sprijinul celor ce au nevoie.”

Diaconia este partenerul social în procesul de identificare a beneficiarilor din acest proiect.

Igor Belei, director executiv Diaconia:,,Acest gest de bunătate este un exemplu de implicare a mediului de afaceri românesc în sprijinirea comunităților din Republica Moldova. Grație acestor parteneriate reușim să oferim răspunsuri oamenilor în nevoie asistați zilnic de colegii noștri din teritoriu.”



Acțiunea este parte a proiectelor de responsabilitate socială dezvoltate de Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova și are scopul de a aduce o rază de lumină persoanelor aflate în dificultate sau  familiilor cu mai mulți copii.

 

Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova a fost înființată la începutul anului 2018 și are un numar de 34 de membri, companii mari din România care își desfășăoară activitata pe teritoriul Republicii Moldova.



Tel. (+373 22) 46-32-28, (+373 22) 46-32-31, (+373 22) 46-32-34      Fax.     (+373 22) 46-32-29;
Adresa:   Str. Criuleni 22 (Cartierul Posta Veche), Chisinau, Republica Moldova vezi pe hartă
Total vizitatori: 1211464 |  ieri: 355 |  azi: 262 |  Online: 14